No Simo, no party. VIDEO | Halep a spus „pas” turneului de la New Haven: marea problemă cu care se luptă înainte de US Open

No Simo, no party. VIDEO | Halep a spus
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) a anunțat, luni seară, că nu va lua parte la turneul de la New Haven (SUA), pe care ar fi trebuit să-l înceapă din postura de favorită principală. O accidentare la tendonul lui Ahile, unde a a mai avut probleme și în trecut, îi dă bătăi de cap liderului mondial, care nu dorește să riște nimic înainte de US Open, ultimul Grand Slam din 2018.

Parcursul foarte lung pe cimentul nord-american a lăsat amprente asupra fizicului Simonei. După două turnee mari, Montreal și Cincinnati, duse până la capăt în ciuda mai multor meciuri grele, de peste trei ore, constănțeanca a surprins când a anunțat că vrea să joace și la New Haven și a cerut un wild card, dar acest lucru nu se va mai întâmpla. Chinuită de o problemă la tendonul lui Ahile de la piciorul drept, Simona le-a transmis organizatorilor că nu va mai fi prezentă la ultima competiție înainte de US Open: „Îmi pare rău să vă anunț că nu voi mai putea juca aici. Am vrut foarte mult să joc și am văzut câți fani și-au luat bilete pentru a mă urmări. Îmi pare rău, dar tendonul lui Ahile îmi pune din nou probleme și trebuie să mă odihnesc, pentru că am avut multe meciuri în aceste săptămâni și a fost greu. Ne revedem la anul, toate cele bune!”, a fost mesajul Simonei, transmis printr-un video postat pe contul de twitter al turneului de la New Haven.

Problema Simonei la tendonul lui Ahile e ceva mai vechi și i-a dat mari bătăi de cap liderului mondial și în timpul aventurii istorice de la Roland Garros. Imediat după triumful din capitala Franței, Halep s-a retras de la Eastbourne, primul turneu pe iarbă al anului, invocând aceeași problemă fizică: „Am avut dureri și inflamație la nivelul tendonului lui Ahile pe parcursul Roland Garros și încă nu sunt refăcută complet. Doctorii m-au sfătuit să acord mai mult timp de repaus în timpul tratamentului”, spunea Simona, în luna iunie.

Beneficiară a statutului de principală favorită, Simona ar fi trebuit să joace în turul al doilea de la New Haven fie cu Ana Bogdan, fie cu Camila Giorgi din Italia.

10 meciuri a jucat Simona Halep în ultimele zile, iar pe parcursul turneelor de la Montreal și Cincinnati ploaia a obligat-o să joace chiar două partide în aceeași zi. În total, Simona a adunat nu mai puțin de 1.077 de minute pe teren la cele două competiții.

US Open, ultimul Grand Slam al anului, debutează pe 27 august și se termină pe 9 august. Și acolo Simona va fi cap de serie numărul 1 și va juca fără presiunea apărării punctelor, fiind eliminată de Șarapova, în 2017, încă din primul tur.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Stăpânii de câini au INTERZIS. Închisoare de la 2 la 7 ani
Stăpânii de câini au INTERZIS. Închisoare de la 2 la 7 ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×